Cu Binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu Streza, joi, 16 noiembrie ac, la biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Coveş a avut loc întâlnirea lunară cu preoții din Protopopiatul Agnita. Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârşită de un sobor de 5 preoţi: pr. Florin Ţânţ de la parohia Agnita II, pr. Rareş Duşescu de la parohia Agnita III, pr. Mihai Todirenchi de la parohia Beneşti, pr. Pavel Lucian de la parohia Săsăuş şi pr. Constantin Ilincăi de la parohia Nou. Răspunsurile la strană au fost date de preoţii prezenţi în biserică. Tuturor preoţilor le sunt adresate mulţumiri pentru acceptarea invitaţiei de-a sluji împreună la Sf. Liturghie.
La Sf. Liturghie au fost prezenţi şi cei peste 30 de copii din sat de la grădiniţă şi din cadrul ciclului primar, însoţiţi de dle învăţătoare.
După terminarea Sfintei Liturghii, a avut loc şedinţa administrativă, în cadrul căreia pr. Protopop Andrei Iancu a prezentat aspectele de pe ordinea de zi: Conferinţa preoţească de toamnă, care va avea loc pe data de 22 noiembrie 2023 la Sibiu; Concertul de colinde tradiţionale ,,De Crăciun pe Valea Hârtibaciului”, fixat pentru data de 10 decembrie 2023; Concertul de colinde pentru grupurile de copii; campania de cadouri pentru copiii nevoiaşi şi cu rezultate bune sau foarte bune la învăţătură şi prezenţi la activităţile parohiale; conceptul de concurs catehetic pentru anul 2024 etc.
Recenzie de cărţi


Un interes deosebit l-a reprezentat dezbaterea unor idei din următoarele cărţi prezentate de pr. prot. : Sf. Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii; Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur, vol. II; Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur, vol. VI.
Iată, câteva extrase demne de reţinut din prezentarea făcută:
Există o dorinţă foarte mare de-a găsi soluţii la problematica neliniştilor şi angoselor care îl copleşesc pe om. Sf. Ioan Gură de Aur în rândurile de mai jos, propune un mod de liniştire de ordin profilactic- care are rolul de a-l ţine departe pe om de anxietăţi, depresie, deznădejde. Acest mod de revenire, de redobândire a sănătăţii sprituale şi prin urmare şi mintale este dat de smerenie, în primul rând. Iată concepţia Sf. Ioan Gură de Aur despre smerenie, prezentată în mai multe pagini din cartea Cuvinte de aur, vol II:
Smerenia
Şi pentru că nu de puţine ori există o mare problemă în a găsi soulţii pentru tristeţe, mânie, Sfântul Ioan Gură de Aur, relevă câteva aspecte cheie în înţelegerea acestora, aşa cum ne face să înţelegem lecturarea a câteva pagini din cartea ,,Problemele vieţii”. Este nevoie de o abordare holistică, care să ţină cont şi de suflet şi lucrurile descrise mai jos pot aduce o raportare corectă la problemele de mai sus.
Tristeţea şi mâhnirea
Mânie şi furie