În perioada 15-17 iulie 2023, parohia ortodoxă Ighişul Vechi, cu Binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Laurentiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a organizat o tabără gratuită pentru circa 70 de tineri cu vârstele cuprinse între 8-16 ani din Județul Sibiu.
,,În cadrul acestei tabere am creat un mediu de siguranță, lucrând în echipe și individual prin activități recreativ-educative. Prin această tabără am dorit să promovăm tradițiile și jocurile copilăriei din parohia noastră”. Au spus reprezentanţii parohiei.
Pe parcursul celor 3 zile, tinerii au avut parte de ateliere, jocuri, muzică, dans, spectacole si un foc de tabără! În prima zi , participanţii la tabără, la atelierul tradițional, au învățat să lucreze cu ghergheful, să coase, să depene, au olărit, desenat, pictat, apoi au fost învățați cum se face prescură, gogosi şi clătite. La atelierul de tâmplărie au învățat si confecționat hoteluri pentru păsărele. Formatorii din cadrul atelierelor au fost doamnele din parohie, alături de părintele Călin Ionuţ din Altâna.
Ziua a doua a început cu Sfânta Liturghie, în cadrul căreia, răspunsurile au fost date de catre tinerii Asociației ,,Doamna Maria Brâncoveanu“ din Făgăraș. Tot ei au avut un program foarte frumos cu tinerii din tabără prin atelierele de comunicare, muzică, teambuilding, jocuri de animație si tir cu arcul. Tot în aceeaşi zi a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, cu un sobor de 9 preoți, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele protopop Andrei Iancu. La finalul slujbei, credincioșii s-au închinat raclei Sfântului Ierarh Andrei Şaguna.
După Taina Sf. Maslu, toți au luat parte la agapa creștină, unde au ascultat si cântat împreună pricesne şi cântece patriotice. Spre finalul zilei, participanţii la tabără au fost invitaţi la un spectacol oferit de cavalerii cetății roșii, foc de tabără si cântece la chitară!
În ultima zi, tinerii au avut ocazia să călărească, să se plimbe cu trăsura si au avut parte şi de o “bătălie cu baloane cu apa “!
La finalul acestei tabere, toți tinerii sosiți in parohia Ighişul Vechi au declarat că au avut parte de o experiență frumoasă, au învățat lucruri noi si sunt doritori să revină cu mare drag in satul care a fost gazdă pentru tabăra de trei zile, deoarece s-au legat prietenii frumoase!
Toți cei care au participat la tabără au primit o diplomă si o carte de rugăciune, la final.
În tabără “Uniți în credință ” s-a putut învăţa o lecţie deosebită- că viața este frumoasă și că distracția si învățarea pot fi făcute cu succes împreună, alături si cu ajutorul lui Dumnezeu!
,,Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate aceste daruri revărsate asupra parohiei noastre”! Au spus reprezentanţii parohiei.
Mulțumiri tuturor celor care au sprijinit şi organizat această frumoasă tabără!
Autor,
Pr. Daniel Crişcă