La Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Agnita a avut loc duminică, 27 noiembrie 2022, festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului „Rugăciunea, scară spre Cer”, organizat de Protopopiatul Agnita, cu Binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopia Sibiului, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, în perioada lunilor octombrie-noiembrie ac.
În după-masa zilei de duminică, 27 noiembrie, Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Agnita a devenit locul de întâlnire pentru a transforma implicarea participanților la concurs în momente de rugăciune, înălțate către Dumnezeu. Invitații au putut admira lucrările realizate de către copii, în cadrul perioadei de concurs, prin expoziția realizată de organizatori.
Evenimentul a debutat, așa cum era firesc pentru contextul ,,Zilelor Șaguniene”, cu prezentarea vieții și activității Sf. Andrei Șaguna, Ierahul Transilvaniei, făcută de către pr. dr. Alexandru Dădîrlat, de la parohia Cașolț și a continuat cu interpretarea pricesnelor de către grupurile participante la concurs . Pentru a face posibilă jurizarea grupurilor , în fața oamenilor au venit pentru a cânta pricesne, următorii invitați speciali (interpreți locali îndrăgiți): Tin Vasilescu și Roxana Lupu, Adela Oros, Sanda Lupșa și grupul coral al Casei de Cultură ,,Ilarion Cocișiu” din Agnita, coordonat de Prof. Doina Părău.
La final, s-au cântat colinde și au fost nominalizați elevii premianți, cărora li s-au acordat premii care au constat în diplome, bani, cărți și dulciuri. De asemenea, toți tinerii implicați în Concurs au primit diplome de participare, cărți și dulciuri, iar directorii, profesorii și preoții îndrumători au primit diplome de recunoștință, însoțite de cărți.
Premiile au fost oferite prin contribuția unora dintre parohii și a următorilor sponsori: SC Liliacul SRL, I.I. Sorin Monda, Florilegumicola S.R.L., Electrocom S.R.L, Biolentlan S.R.L., Librăria Oastea Domnului din Sibiu.
Foto-credit: Ilarion Bârsan