Protopopiatul Agnita a participat cu 20 de tineri, însoţiţi de pr. Rareş Duşescu, alături de tinerii din cele zece protopopiate ale Arhiepiscopiei Sibiului (peste 350 de tineri), la Întâlnirea Tinerilor din Arhiepiscopia Sibiului (ITO 2023 Mediaș ) la Sfânta Liturghie la care a participat Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Transportul tinerilor Agnita-Mediaş şi retur a fost asigurat de către Primăria Oraşului Agnita, căreia reprezentanţii Protopopiatului Agnita îi mulţumeşte pe această cale!
Soborul slujitor de la Sfânta Liturghie a fost condus de vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandrit Ioachim Tomoiagă, coliturghisind alături de părinții protopopi de Brașov preotul Dănuț-Gheorghe Benga, de Prejmer-Săcele pr. Sorin Șerban, de Bran-Zărnești preotul dr. Ion Manea, de Făgăraș preotul Iulian David, de Agnita pr. Andrei Iancu, și pr. Flaviu-Gabriel Fleşer coordonatorul departamentului tineret din protopopiatul Mediaș.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei din Mediaș, dirijată de Prof. Ovidiu Petru Moldovan. Alături de părintele protopop de Mediaș preotul Ioan Ovidiu Găban gazda Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Arhiepiscopia Sibiului s-au aflat și Dl. Ciprian Olinici, Secretar de Stat pentru Culte, Gheorghe Roman, primarul Municipiului Mediaș, prof. univ. dr. Adrian Opre, decan al Facultății de Psihologie Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj.
Evenimentul a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la care au fost prezenți tineri de toate vârstele urmat de momente artistice pe o scenă amenajată în curtea catedralei. Evenimentul este organizat de Protopopiatul Mediaș, sub înaltul patronaj al Arhiepiscopiei Sibiului, într-un proiect cultural cofinanțat de Primăria Mediaș, în colaborare cu alte instituții și societăți comerciale.
Înaltpreasfințitul părinte Laurențiu Streza Mitropolitul Adrealului în cuvântul de învățătură le-a vorbit tinerilor atât despre Viața întru Hristos, dragostea nemărginită a lui Dumnezeu pentru noi prin oferirea Fiului Său dar și despre inocența pe care tineri nu au pierdut-o ce insuflă putere pentru lucrarea pe care Dumnezeu a rânduit să o împlinim.
În cuvântul de salut domnul Ciprian Olinici Secretar de Stat pentru Culte s-a adresat tinerilor încurajându-i în visele pe care le au dând exemplu Micii Uniri înfăptuită de tineri de 17 – 20 de ani ale căror nume sonore le regăsim și astăzi în cultura și literatura română.
Primarul Mediașului domnul Gheorghe Roman a precizat bucuria de a fi parte în organizarea acestui eveniment mulțumind instituțiilor de forță pentru asigurarea bunului mers al evenimentului din cetatea Mediașului.
La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a oferit Ordinul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” Dl Ciprian Olinici, Secretar de Stat pentru Culte, Dl. Gheorghe Roman, primar Mediaș, prof. univ. dr. Adrian Opre, decan al Facultății de Psihologie Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj, pr. Sergiu-Iulian Tomescu, director de cabinet al Secretariatului de Stat pentru Culte și preot Mihai-Gabriel Miron, consilier de cabinet al Secretariatului de Stat pentru Culte… [Accesati site-ul http://mitropolia-ardealului.ro/, pentru a citi ştirea completă]
Foto credit: http://mitropolia-ardealului.ro/